Se afișează postările cu eticheta inchisoare. Afișați toate postările

marți, 30 aprilie 2013

Gabriel Boriga : "Sunt nevinovat și în același timp, total surprins de sentința dată".

Pentru o corectă informare a celor care mi-au dat votul de încredere spre a duce municipiul Târgoviște pe harta orașelor europene, așa cum am făcut timp de cinci ani, dar și pentru a înlătura orice suspiciuni și comentarii ale răuvoitorilor, fac următoarele precizări:

boriga_1aa149e900Sunt nevinovat și în același timp, total surprins de sentința dată de Instanța Judecătoriei Târgoviște, pe care o consider incorectă, nelegală și netemeinică.

Acuzele care mi se aduc sunt nefondate și lipsite de fundament, lucru care s-a putut lesne observa din multitudinea de probe existente la dosar.

În mod evident, voi formula recurs împotriva sentinței pronunțate de către Judecătoria Târgoviște având încredere că până la final justiția va constata nevinovăția mea.

Menționez că, înțeleg să motivez recursul în conformitate cu prevederile art. 38510 C. Proc Pen. printr-un memoriu separat, ulterior motivării sentinței pronunțate de către instanța de fond.

Gabriel Boriga
Primarul municipiului Târgoviște

vineri, 12 aprilie 2013

Fostul primar de la Văcărești A AJUNS DUPĂ GRATII PENTRU LUARE DE MITĂ!

Florinel Voicu, fostul primar al comunei Văcărești, a fost condamnat astăzi la trei ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită!

Florinel VoicuDecizia vine ca urmare a recursului înaintat de DNA, împotriva pedepsei dată în luna ianuarie 2012, când Florinel Voicu fusese condamnat cu suspendare.

Fostul edil al comunei Văcărești a fost ridicat în această după-amiază de polițiști care l-au escortat până la Penitenciarul Mărgineni.

Florinel Voicu a ajuns în atenția procurorilor DNA în urma unui flagrant de luare de mită. Denunțător a fost Dragoș Dumitru, fiul fostului deputat PSD Ion Dumitru. Primarul solicitase 65.000 de lei ca să aprobe plata unor lucrări de iluminat plublic neexecutate.

sursa: incomod-media.ro

sâmbătă, 9 februarie 2013

Dâmboviţean încarcerat pentru fals şi înşelăciune

în urma unei percheziţii domiciliare, poliţiştii brăileni au dat de urma unui infractor din Dâmboviţa, care a păgubit o societate comercială din Brăila

summit din stradaUn tânăr din Dâmboviţa a reuşit să fraudeze o societate comercială din Brăila, cu o tranzacţie de peşte în valoare de aproximativ 27.000 de lei. Poliţiştii au dat însă de urma vinovatului şi l-au arestat preventiv pentru o perioadă de 29 de zile pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Evenimentul s-a petrecut pe 22 noiembrie 2012, când reprezentanţii unei societăţi comerciale din Brăila au reclamat la Poliţie faptul că au fost induşi în eroare de persoane necunoscute. Mai exact, străinii s-au folosit de datele unei societăţi comerciale din Moineşti, judeţul Bacău, şi au cumpărat cu un bilet la ordin falsificat, cantitatea de 3.040 kg de macrou congelat, în valoare de aproximativ 27.000 de lei.

În urma unor cercetări efectuate de politiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor a fost identificat autorul. Este vorba despre Călin O., de 28 de ani, din satul Lazuri, comuna Comişani, judeţul Dâmboviţa. În plus, ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, sprijiniţi de luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale, în baza autorizaţiei, au efectuat, joi, o percheziţie la domiciliul acestuia, fiind găsite şi ridicate bunuri şi înscrisuri, care au condus la strângerea de noi probe. Dâmboviţeanului i s-a emis mandat de arestare preventivă, pentru 29 de zile, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.