Aproape patru kilograme şi jumătate de bijuterii din aur şi argint, fără documente legale de provenienţă, au fost confiscate de poliţiştii dâmboviţeni de la un magazin, administratorii unităţii fiind cercetaţi penal pentru contrabandă cu bijuterii.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Dâmboviţa, agent Raluca Florescu, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au depistat mai multe nereguli la firma de metale şi pietre preţioase din Târgovişte şi au solicitat personalului documente pentru bijuteriile care erau în unitate.
"În urma verificărilor la o societate comercială, poliţiştii au depistat 752 de grame de bijuterii din aur, în valoare de 116.573, 95 de lei, 3.172,73 grame bijuterii din argint a căror valoare însumează 41.245,49 de lei, precum şi 130 de modele de verighete, cu o greutate de 548 de grame, din metal comun de culoare galben şi alb, pentru care administratorii societăţii nu au putut prezenta documente legale de provenienţă. Totodată, cu ocazia verificării, poliţiştii au stabilit că nu există documente justificative privind marcarea cu marca proprie de garanţie a bijuteriilor", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa, agent Raluca Florescu.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele celor doi admnistratori ai societăţii, sub acuzaţia de contrabandă cu bijuterii, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie legală prin Parchetul Judecătoriei Târgovişte.
vineri, 10 mai 2013
Aproape patru kilograme şi jumătate de bijuterii din aur şi argint, confiscate în Târgovişte
Etichete:
aur confiscat,
bijuterii confiscate targoviste,
Locale,
News Alert,
targoviste
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu