marți, 14 mai 2013

PROTEST SPONTAN ASTĂZI LA HULUBEȘTI! Asistenții persoanelor cu handicap și-au cerut drepturile în fața Primăriei

Oamenilor le-a ajuns cuțitul la os și nu mai sunt dispuși să suporte consecințele războiului politic din Consiliul Local Hulubești, care nu funcționează de mai multe luni. În plus, pe 12 martie 2013, Tribunalul Dâmbovița a admis cererea privind dizolvarea de drept a acestui for legislativ local. Când hotărârea va rămâne definitivă și irevocabilă, la Hulubești se vor organiza alegeri.

OLYMPUS DIGITAL CAMERAProtestatarii ne-au declarat cu mâna pe inimă că nu mai au ce pune pe masă copiilor și nici cu ce să le cumpere medicamente. De două luni nu și-au încasat drepturile cuvenite prin lege și nu știu dacă mai pot rezista așa. Cei mai amărâți dintre locuitorii comunei Hulubești nu înțeleg ce se întâmplă. Când vorbesc cu primarul, îi dau acestuia dreptate. Când vorbesc cu aleșii PSD, le dau acestora dreptate.

Primarul Adrian Chiriță a coborât în mijlocul nevoiașilor și le-a spus că vina nu-i aparține, că dacă ar putea, el le-ar plăti banii, dar atâta timp cât consilierii nu au aprobat bugetul pentru 2013 este legat de mâini și de picioare. Susține Chiriță că puterea de a debloca comuna Hulubești este la Adrian Țuțuianu, președintele Consiliului Județean și al PSD Dâmbovița, care ar trebui să le retragă sprijinul politic consilierilor care refuză să participe la ședințe și apoi să fie validați următorii de pe listă.

Protestatarii au decis ad-hoc să meargă la școală, să-i ceară lămuriri și directorului Robert Nenișanu, consilier local la Hulubești. În prima fază, acesta a ieșit în drum să discute cu ei, apoi a decis să se baricadeze în școală și să cheme Poliția în ajutor.

Cert este că situația de la Hulubești este extrem de încâlcită și nu se va rezolva curând. Prefectura Dâmbovița a înaintat o nouă cerere către instanță pentru dizolvarea Consiliului Local, iar președintele Consiliului Județean, Adrian Țuțuianu, spune că totul a plecat de la primarul Adrian Chiriță, care a vrut să conducă singur. În plus, și acum, dacă era interesat să pună punct problemelor, ar fi acceptat hotărârea instanței și nu ar fi declarat recurs. În această situație, se puteau organiza rapid alegeri și se ieșea din criză.

În ceea ce privește puterea de a debloca Hulubeștiul despre care vorbea primarul Chiriță, Adrian Țuțuianu ne-a declarat că situația nu se poate rezolva prin negociere, întrucât legea nu este negociabilă, iar Consiliul Local Hulubești este dizolvat de drept.

”Problemele de la Hulubești nu le putem rezolva decât prin noi alegeri. Există o hotărâre definitivă și executorie, dar care nu este irevocabilă fiindcă primarul a făcut recurs.

Cetățenii din Hulubești trebuie să înțeleagă că au ales greșit. Am ajuns la concluzia că, la Hulubești, condiția de bază pentru a fi ales primar, viceprimar sau consilier local este să nu ai toate țiglele pe casă”, ne-a declarat președintele Adrian Țuțuianu.

Problemele financiare de la Hulubești se vor rezolva, măcar parțial, cu ajutorul Ministerului de Finanțe, care a aprobat un credit de trezorerie pentru stingerea arieratelor, urmând ca, după semnarea documentelor, conturile Primăriei Hulubești să fie deblocate.

”Dosarul de arierate al comunei Hulubești a fost printre ultimele aprobate din România. Conform raportărilor domnului primar Chiriță, datoriile sunt de 22 de miliarde de lei, însă eu vă spun că se ridică la aproximativ 40 de miliarde de lei, iar împrumutul aprobat este de 5,7 miliarde de lei, fiindcă numai în această limită lucrările aveau prevedre bugetară”, a precizat șeful județului.

De partea cealaltă, primarul Chiriță susține că datoriile comunei Hulubești nu depășesc 8 miliarde de lei, iar cu împrumutul de aproximativ 6 miliarde de lei aprobat, totul va fi în regulă. ”Avem bani pentru funcționarea Primăriei până în august – septembrie. În plus, mai avem de primit 5 miliarde de lei fiindcă am concesionat două puțuri de apă. Nu cred că vom ajunge la faliment”.

incomod-media.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu