Circulaţia rutieră pe o porţiune din Drumul Naţional 1 va fi închisă până în luna iulie, începând de marţi, 7 mai, a anunţat CNADNR, într-un comunicat de presă.
Conform sursei citate, în perioada 7 mai - 15 iulie 2013, circulaţia rutieră pe DN 1, pe sectorul cuprins între km. 62+525 - km. 64+575, va fi închisă pe cele două benzi de mers aferente sensului Ploieşti-Braşov, pentru execuţia lucrărilor la pasajele situate la următoarele poziţii kilometrice: km 62+653 dreapta, km 63+955 dreapta, km. 64+200 dreapta.
CNADNR menţionează faptul că, până la jumătatea lunii iulie, traficul rutier se va desfăşura simultan, în ambele sensuri de circulaţie pe partea stângă a drumului naţional, pe cele două benzi existente, pe toată lungimea sectorului de drum menţionat mai sus.
De asemenea, breteaua de acces spre Ploieşti, de la km. 63+700 dreapta, va fi închisă în această perioadă, intrarea în Ploieşti urmând să se facă pe la sensul giratoriu, de la km 61+500, sau pe la intersecţia la nivel situată la km 66+050 dreapta.
În plus, breteaua de legătură Târgovişte-Ploieşti (Str. Ploieşti-Târgovişte) - Braşov, de la km. 63+850 dreapta, va fi închisă, circulaţia rutieră desfăşurându-se pe breteaua Târgovişte-Bucureşti, cu întoarcere spre Braşov în sensul giratoriu situat pe DN 1 la km 61+500.
marți, 7 mai 2013
Circulaţie închisă pe o porţiune din DN1 până pe 15 iulie
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu