
„Paşii sunt clari, există un litigiu în instanţă şi trebuie să vedem ce spune instanţa. În plus, există şi un act admnistrativ oficial emis de Oficiul de Cadastru al regiunii, care era la Ploieşti şi spune că Sfinxul şi Babele sunt la Târgovişte”, afirmă Gabriel Boriga, primarul din Târgovişte. Potrivit Digi24.ro, prahovenii nu recunosc documentul. „De mic copil părinţii m-au dus pe munte, niciodată nu m-am gândit că ar putea fi această discuţie, unde este Sfinxul sau Babele. Majoritatea materialelor pe care le promovăm apar pozele acolo”, susţine Marius Nicolae, preşedintele Direcţiei de absorbţie a fondurilor europene din Consiliul Judeţean Prahova.
Bătălia în instanţă a început în 2001. Judeţul Dâmboviţa a avut câştig de cauza la Judecătoria Târgovişte şi la Tribunalul Dâmboviţa. O decizie total opusă a luat Tribunalul Prahova. Dosarul a ajuns şi la Judecătoria Cluj, fără chip de împăcare. A încercat asta o comisie comună la nivelul celor două prefecturi. Organismul însă nu a lucrat nici măcar o zi. „Probabil o să continuăm disputa pentru că suntem într-o fază administrativă, toate documentele din perioada interbelică dau Sfinxul şi Babele ca fiind la noi în judeţ”, susţine Adrian Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa. Înainte de o decizie a instanţei, cele două judeţe au folosit deja imaginile Sfinxului şi Babelor pe mai multe materiale de promovare.
Citeste mai mult: adev.ro/ml6wa4
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu