Bucureşti În Bucureşti urmează o zi frumoasă cu soare şi câţiva nori de vreme bună după-amiază. Vântul abia dacă îşi face simiţită prezenţa, iar temperatura maximă atinge o valoare de 21...22 de grade.
Munte La munte, o zi în general frumoasă şi plăcută termic. Soarele domină atmosfera până spre prânz, apoi din loc în loc se adună norii şi vor cădea ploi scurte, însoţite şi de fenomene electrice. Vântul nu mai trece de moderat, nici măcar în zona înaltă, iar maximele termice vor fi de 15 grade în Predeal, 13 grade la Sinaia Cota, 14 grade la Păltiniş, 10 grade la Semenic, 15 grade la Stâna de Vale şi 8 grade pe Vârful Ceahlău-Toaca, valori normale pentru această dată.
Regiuni În regiunile intracarpatice, cerul este senin în prima parte a zilei, dar spre după-amiază, în Banat, Crişana, Maramureş şi în apropierea munţilor, cerul va fi temporar acoperit de nori şi va ploua slab. La amiază maximele ating valori de 23 de grade la Timişoara, 22 de grade la Oradea, 20 de grade la Cluj-Napoca, 22 de grade la Târgu Mureş, 20 de grade la Sibiu şi 19 grade la Braşov.
În sud, ziua va fi frumoasă cu cer variabil. Vântul este liniştit, iar maximele vor fi uşor mai ridicate decât ieri, în general peste 20 de grade, până la 22 de grade la Drobeta Turnu Severin, Craiova şi Giurgiu.
Soare cât e ziua de lungă în Dobrogea, iar vântul îşi face simţită prezenţa în apropierea mării, dar fără să treacă de moderat. Temperaturile maxime ajung la valori de 16 grade la Constanţa, 19 grade la Tulcea şi 21 de grade la Medgidia.
În Moldova, vreme mai caldă decât ieri. Cerul se menţine senin întreaga zi, iar temperatura aerului creşte în medie cu 3...5 grade, astfel se vor înregistra maxime de 22 de grade în Focşani şi Iaşi, 21 de grade în Bacău şi 20 de grade la Piatra Neamţ şi Suceava.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu