duminică, 28 aprilie 2013

Minora de 4 ani, spânzurată cu sânge rece de tatăl său din Gura Şuţii, condusă pe ultimul drum

Fetiţa de doar patru anişori, victimă a răzbunării unui părinte de 30 de ani, a fost condusă, sâmbătă, pe ultimul drum, de rudele care ţineau la ea. Fetiţa a fost spânzurată joi, în pădurea de la marginea satului, de tatăl ei, supărat că soţia sa îl înşela cu un alt bărbat dintr-un sat vecin.

646x404Un bărbat din comuna Gura Şuţii, judeţul Dâmboviţa, şi-a spânzurat fetiţa în vârstă de patru ani, după ce s-a certat cu soţia sa pe care o bănuia că-l înşeală. După ce şi-a spânzurat copilul, bărbatul şi-a pus şi el ştreangul de gât, însă trăieşte. El a ajuns în comă la spital.   Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, s-a certat joi dimineaţă cu femeia pe care o suspecta că îl înşeală de mai bine de două săptămâni. După ceartă, bărbatul s-a urcat în căruţă, spunând că pleacă la un prieten, dar a luat-o cu el şi pe fetiţa în vârstă de patru ani pe care o au împreună, şi a plecat în pădure, unde a spânzurat copilul.   Înainte de a-şi ucide cu sânge rece fetiţa, bărbatul a sunat-o pe sora sa să-i spună unde este şi ce are de gând.

„A sunat-o pe sora lui când era în pădure şi i-a spus ce are de gând, că vrea să se spânzure. Din cauza femeii lui, care îl înşela. Sora lui a încercat să îl potolească la telefon, dar nu era chip. La cinci minute l-a sunat din nou, dar nu mai răspundea. Prima dată, copilul a fost spânzurat. Apoi s-a spânzurat şi el. Nu credeam niciodată că putea să facă asta. Nu a zis nimic. Ce copil de nota zece era fetiţa aia. Acum trei zile a venit la mine, am stat de vorbă cu el, dar nu mi-a zis nimic”, povesteşte Cristian Feraru, cel mai bun prieten al bărbatului.   Sora acestuia nu a reuşit să-l facă să îşi ia gândul de la necazuri şi a sunat la 112. Bărbatul a fost dus la spital, fiind în viaţă, însă copila nu a mai putut fi salvată.   „Nu a plecat cu nimic în căruţă. A spus că se duce la un prieten. Nu mă aşteptam la gestul ăsta. Din cauza ei s-a întâmplat. A fugit cu un băiat din Cazaci. D-asta s-a spânzurat. Nu înţeleg ce a avut cu copilul. I-am găsit legaţi de gât unul lângă altul. I-am găsit pentru că i-a spus surorii noastre unde este”, a declarat Gheorghe Istrate, fratele bărbatului.

„Avem indicii că moartea copilei este legată de neînţelegerile dintre părinţi. Avem şi indicii că în actul de violenţă care a generat moartea minorei este implicat tatăl său, cel puţin prin prisma faptului că în dimineaţa acestei zile a plecat însoţit de copilă, iar membrii familiei i-au găsit pe cei doi în preajma unui copac unde s-a efectuat cercetarea la faţa locului. Minora este decedată, iar tatăl acesteia a fost transportat la spital. Se pare că se află în afara oricărui pericol în ceea ce priveşte decesul. Continuăm cercetările ca să stabilim toate împrejurările în care a decedat minora şi, eventuale legături şi implicarea celor suspecţi, în principal tatăl minorei”, a declarat şeful secţiei Urmărire Penală, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, procurorul Dorel Stănescu.   Bărbatul riscă până la 20 de ani de închisoare.

Citeste mai mult: adev.ro/mlx9jz

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu