luni, 11 martie 2013

Elevii şi profesorii şcolii din Corbii Mari merg la toaleta din curte, veche de 70 de ani

Autorităţile nu s-au învăţat minte după regretatul incident de la Viişoara, unde o elevă şi-a pierdut viaţa şi în zeci de şcoli din Dâmboviţa, încă se mai foloseşte haznaua din fundul curţii. Primăriile, în subordinea cărora se află unităţile şcolare, dau vina pe lipsa fondurilor, în timp ce Inspectoratul Şcolar aruncă vina pe edili, întrucât nu sunt „gospodari”.
646x404 (1)La şcoala din Corbii Mari, judeţul Dâmboviţa, de exemplu, atât elevii, cât şi cadrele didactice folosesc o toaletă veche de 70 de ani. Pereţii stau să cadă, acoperişul stă atârnat în două cuie, iar de curăţenie nici nu se poate vorbi.

„Sunt ceva ani de când nu s-a mai investit major. Mici reparaţii s-au mai făcut: o uşă, o văruială, o tablă. Jumătate de şcoală este reabilitată şi sunt condiţii bune şi pentru noi, şi pentru copii. Când avem nevoie mergem unde merg şi copiii, adică în curtea şcolii. Cum să fie? Acceptăm ceea ce avem”, ne-a spus Luminiţa Preoteasa, director adjunct al Şcolii Generale Corbii Mari.

Şcoala Generală din Corbii Mari este inclusă într-un proiect de reabilitare demarat încă din 2008, însă nu au venit toţi banii. Ar mai fi nevoie de încă 4 milioane de lei de la Ministerul Educaţiei.

sursa: adevarul.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu