Ar trebui ca un an şi jumătate de aici înainte, să nu cheltuiască nimic pentru a reveni pe linia de plutire. Consiliul Judeţean Dâmboviţa are contractate credite în sumă totală de 55 de milioane de euro, bani împrumutaţi pentru cofinanţarea şi asigurarea fluxurilor de bani pentru proiectele europene, dar şi pentru alte investiţii.
"Total credite, lei plus euro, înseamnă 172 de milioane de lei echivalent 55 de milioane de euro. Adică înseamnă bugetul consiliului judeţean pe un an şi jumătate aproape, în condiţiile în care nu s-ar cheltui nimic. Acesta este situaţia financiară a consiliului judeţean. Ştiu ce trebuie făcut, dar în acelaşi timp opinia publică trebuie să cunoască adevărata stare de lucruri'', a precizat preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.
Acesta spune că parte din banii împrumutaţi nu au adus beneficii judeţului. ''Sigur, ne putem întreba cât de eficient au fost cheltuiţi banii aceştia împrumutaţi. Câtă bunăstare au creat în judeţul Dâmboviţa. Am mai spus, unele proiecte europene în care s-au împrumutat bani nu au adus un leu beneficiu acestui judeţ. De exemplu cum ar fi cele de promovare a turismului'', a afirmat preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu. CJ Dâmboviţa are contractate trei credite în euro. Este vorba despre un credit de 10,7 milioane de euro, contractat în 2005, pe o perioadă de 17 ani, din care mai este de rambursat suma de 7,8 milioane de euro. Un alt credit este de 6,4 milioane de euro, luat pentru programul de salubritate de la nivel de judeţ. Cei cinci ani de graţie ai creditului au expirat anul trecut şi mai sunt de plată din acest credit 6,4 milioane de euro. În 2008 a fost contractat un credit de 12,5 milioane de euro pentru cofinanţarea programelor europene. Perioada de contractare este de 20 de ani, a avut şi acest credit o perioadă de graţie de cinci ani, iar acum soldul este de 12,4 milioane de euro. În total sunt credite în euro de 29,7 milioane, din care s-au restituit trei milioane de euro. CJ Dâmboviţa are contractate şi trei credite în lei, în valoare totală de 60,3 milioane de lei. ''
Acest consiliu judeţean, din 2007 şi până acum, s-a împrumutat continuu, cu termene de graţie, iar la unele dintre credite primele rate s-au plătit în 2012 sau se vor plăti în 2013. Am prins perioada cea mai neagră posibilă şi din punctul ăsta de vedere'', a precizat preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.
sursa: adevarul.ro
joi, 14 martie 2013
Dator vândut. Consiliul Judeţean Dâmboviţa are contractate credite în valoare de 55 de milioane de euro
Etichete:
credite,
datorii,
euro,
Locale,
proiecte europene,
targoviste,
tutuianu
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu