sâmbătă, 30 martie 2013

Colegiul Naţional Constantin Carabella a participat la Concursul „Condei de jurnalist”, organizat de Colegiul „Mihai Eminescu”

Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava a organizat în cursul săptămânii trecute a IV-a ediţie a Concursului Naţional de Interviuri, Reportaje, Fotografii, Fotoreportaje şi Spoturi „Condei de jurnalist”, competiţie ce se adresează liceenilor. Obiectivul concursului este acela de a dezvolta competenţele de exprimare orală şi scrisă ale elevilor de liceu, în vederea creşterii eficienţei comunicării de tip jurnalistic.

Capture 2Potrivit organizatorilor, „datorită acestei competiţii, elevii au oportunitatea să îşi dezvolte tehnicile de documentare, de investigaţie de tip jurnalistic, să exerseze regulile comunicării asertive. De asemenea, este un bun prilej de dezvoltare a creativităţii artistice în domeniul audiovizual prin crearea unor fotografii, fotoreportaje şi spoturi expresive, convingătoare”.

La ediţia din acest an au fost înscrise în concurs 121 de lucrări, din 26 de judeţe. Subiectele abordate au fost diverse.

Juriul a fost alcătuit din prof. Amalia Popescu - director la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu”, Camelia Lorenţi şi Rahila Cuşnir de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Iulian Halip - Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi şi George Checheriţă - Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului.

Premianţii

La secţiunea „Interviuri”, premiul I a fost adjudecat de Iuliana Negură de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, iar premiul al II-lea a fost obţinut de Raluca Baciu şi Cristina Dinu de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” Slobozia, Ialomiţa. Cu premiul al III-lea au fost recompensate Diana Vasluianu şi Olivia Goicea de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” Slobozia, Ialomița, dar şiMagdalena Valentina Cocari de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”.

La secţiunea „Reportaje”, premiul I i-a fost înmânat echipei formate din Georgiana Bezuhanici şi Elena Antonovici de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi şi Dianei Hînţăscu de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava. Premiul al II-lea a fost adjudecat de Mara Păduraru şi Mihaela Roxana Sava de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”. Mihaela Liliana Coroamă şi Mihaela Hreniuc de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi şi Mădălina Maria Huţu de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” au obţinut premiul al III-lea.

Cu menţiuni au fost recompensate: Genoveva Dumitriţa Sîrbu de la Colegiul Naţional „Constantin Carabella” Târgovişte, Diana Grosu, Alina Ostin şi Alexandra Oniga de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Botoşani şi Ioana Tătaru de la Liceul Special Tehnologic „Beethoven” Craiova.

La secţiunea „Fotografii”, premiul I a fost adjudecat de Lavinia Bordea de la Liceul Tehnologic Corbu, Harghita, premiul al II-lea a fost câştigat de Ciprian Alupei de la Liceul Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei, iar Monica Bujanovschi de la Palatul Copiilor Suceava a câştigat premiul al III-lea.

La Secţiunea „Fotoreportaje” s-a evidenţiat Monica Bujanovschi de la Palatul Copiilor Suceava, care a obţinut premiul I, Lavinia Bordea de la Liceul Tehnologic Corbu, Harghita, a obţinut premiul al II-lea, iar premiul al III-lea i-a fost înmânat lui Flori Ramona Enache de la Colegiul Naţional „Costache Negri” Galaţi.

Premii speciale au primit Alina Demetra Sandu de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” şi Cezar Chirilă şi Aurelia Maria Mireuţă, ambii de la Colegiul Naţional „Petru Rareş”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu