Tanarul de 18 ani din Targoviste acuzat ca a injunghiat in gat un elev de 15 ani care a murit la spital a fost arestat preventiv, marti, pentru 29 de zile, sub acuzatia de omor calificat, transmite corespondentul Mediafax.
"Regret fapta, frate, regret".
Decizia a fost luata de Tribunalul Dambovita. Tanarul le-a spus judecatorilor ca nu doreste sa formuleze recurs, iar jurnalistilor ca l-a injunghiat pe elev din greseala, sustinand ca purta cutitul la el pentru autoaparare si ca a ripostat dupa ce victima l-ar fi atacat.
El a mai spus ca nu era drogat in momentul producerii incidentului.
"L-am injunghiat din greseala, cutitul il am pentru autoaparare, el m-a atacat. Nu eram drogat, acum doua-trei luni m-am drogat. Regret fapta, frate, regret", a declarat Iulian Vlad.
La intrarea in sediul Tribunalului Dambovita, tanarul a refuzat sa raspunda intrebarilor jurnalistilor, iar la un moment dat s-a intors spre acestia si i-a scuipat.
"Daca va intalniti cu asta pe strada, sa treceti dincolo"
Locuitorii din Gura Ocnitei, unde tanarul statea in locuinta de serviciu a mamei sale, angajata a Centrului de Neuropsihiatrie, spun ca baiatul avea in permanenta un cutit la el.
"Umbla mereu cu un cutit in mana, era ciudat, avea ochii tulburi, e posibil sa consume droguri. Eu am doua fete si le spuneam: 'Daca va intalniti cu asta pe strada, sa treceti dincolo, pe trotuarul celalalt, sa va feriti de el'. Ameninta pe toata lumea si spunea: "Iti iau gatul'", a declarat un localnic din Gura Ocnitei.
Lasat in libertate de politisti dupa ce a atacat un barbat cu un cutit.
Un alt barbat, Dan Calota, sustine ca tanarul ar fi incercat sa il atace cu cutitul intr-un bar din comuna, dupa ce i-a atras atentia sa nu se mai joace cu obiectul ascutit.
"Era cu un cutit in mana in bar, se juca cu el, iar eu i-am spus: 'Lasa cutitul ca ma deranjeaza'. Cand m-am intors cu spatele a lovit cu cutitul, dar am apucat sa ma feresc. Au venit de la politie si l-au dus la Moreni, unde a dat o declaratie. E un pericol pentru toti", sustine barbatul.
Politistii damboviteni spun ca au cercetat cazul, iar din declaratii si cercetari "nu au rezultat elementele constitutive ale comiterii unei infractiuni".
Comentariile care nu au nici o legatura cu subiectul materialului si/sau contin limbaj licentios vor fi sterse.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu