În campania electorală, toate partidele politice ne-au vorbit ca despre un act de bravură cum s-au chinuit să schimbe garnitura de parlamentari, ca să ne fie nouă, populaţia biciuită de criza financiară, de taxe, impozite şi câte şi mai câte probleme de zi cu zi, bine. Şi, uite aşa, ne putem lăuda că avem nume noi în Parlamentul României. Că vor fi mai buni decât cei dinainte, vom vedea. Cert este că unii dintre ei sunt deja mai bogaţi. Cu mult mai bogaţi!
În naivitatea noastră, am putea fi tentaţi să credem că este mai bine aşa, fiindcă oamenii ăştia care au de toate acasă vor fi preocupaţi să ne asigure şi nouă un trai mai bun, că pentru ei au muncit destul. Vom trăi şi vom vedea, dacă se mulţumesc cu ce au agonisit sau se gândesc că este rost să-şi înmulţească averile.
Dâmboviţenii sunt reprezentaţi în legislatura 2012 – 2016 de 11 deputaţi, cu 3 mai mult decât în mandatul trecut. 8 au fost aleşi direct, iar 3 dintre ei şi-au câştigat mandatele la redistribuire. Este vorba despre Florin Popescu (PDL), Radu Popa (PPDD) şi Iulian Vladu (PDL).
Am lecturat pentru dumneavoastră, dragi cititori ai site-ului incomod-media.ro, declaraţiile de avere ale celor care ne reprezintă în forul legislativ al ţării.
Ne-a atras atenţia, de departe, deputatul STANCIU ZISU (PSD). Are 11 apartamente în București, o casă de locuit tot în Capitală și încă o casă de locuit în Voluntari, județul Ilfov. Proaspătul deputat de Dâmbovița deține în proprietate și… 69 de terenuri agricole și intravilane în Dâmbovița, București, Ilfov și Giurgiu. În schimb, Stanciu Zisu nu are în proprietate nicio mașină. Deține însă bijuterii în valoare de peste 18.000 de euro. Când vine vorba de conturi și depozite bancare, Stanciu Zisu stă la fel de bine ca la capitolele clădiri și terenuri. Are împreună cu soția 28 de conturi și depozite bancare în lei şi în valută. Tot împreună cu soția deține acțiuni sau au acordat împrumuturi în nume personal către 15 societăți comerciale, în sumă de 6.000.0000 de lei, 141.000 de euro şi 59.000 de dolari. Evident, Stanciu Zisu nu are credite contractate.
Citiţi mai jos informaţii despre averile tuturor vechilor sau noilor deputaţi de Dâmboviţa.
DUMITRU GEORGICĂ (PC). Are un apartament în Târgoviște și două case, una în Târgovilște, cealaltă în comuna Pietrari. Conform propriei declarații de avere, nu deține terenuri și nici mașini. Are depozite bancare de peste 500.000 de lei și a acordat împrumuturi directe către persoane fizice în sumă de peste 340.000 de euro. În același timp, Georgică Dumitru a contractat în anul 2008 un împrumut bancar de 149.000 de euro.
citeste tot pe incomod-media.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu