vineri, 19 aprilie 2013

Prahova şi Dâmboviţa se luptă în instanţă pentru platoul Bucegilor

În mai vechiul litigiu dintre cele două judeţe vecine, oficialii de la Dâmboviţa au anunţat că nu mai solicită doar Babele, ci doresc şi Sfinxul şi Vârful Omu.

8060_NpAdvHoverLitigiul privind graniţa dintre judeţele Prahova şi Dâmboviţa, în care miza e reprezentată de Babele, continuă. În timp ce preşedintele CJ Dâmboviţa a plusat, susţinând că şi Sfinxul şi Vârful Omu li se cuvin dâmboviţenilor, şeful administraţiei prahovene le recomandă celor din judeţul vecin să îşi aplece preocupările spre obiectivele cultural-istorice pe care le au, scriu jurnaliştii de la Telegrama de Prahova.

„Sigur că fiecare dintre noi are interesul de a susţine judeţul pe care îl reprezentăm şi probabil nu se va putea ajunge la o soluţie de negociere. Litigiul este mai vechi, nu este pornit de mine, ci de vechile administraţii, dar eu îl duc mai departe pentru că Babele sunt simbolul judeţului Dâmboviţa. Decizia finală aparţine instanţei de judecată şi noi vom parcurge toţi paşii necesari. La momentul acesta, pe documentele pe care le avem, din perioada 1960-1965, reiese că Babele sunt la Dâmboviţa. Noi suntem în faza de conciliere administrativă, urmează să mergem la instanţă. Au fost tot felul de litigii, este o istorie de aproape 20 de ani”, a fost declaraţia preşedintelui CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Cosma: Nu le dăm nici Babele, nici moşii

Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, susţine că pretenţia vecinilor nu are nicio justificare. „Babele sunt în acelaşi loc. Nu ştiu de ce sunt atâtea frământări în judeţul Dâmboviţa, pentru că Babele sunt în România. În ceea ce priveşte unitatea administrativ –teritorială ele sunt şi vor rămâne la Prahova, plecând de la considerentul că Regiunea se va numi sau Prahova sau Muntenia. Tot aici rămân.

Aşa că nu trebuie să ne emoţionăm de pretenţiile unora sau altora, care cred că îşi vor creşte PIB-ul judeţului dacă au pe mâna lor Babele. Reamintesc că dacă ne uităm la indicatorul turism din broşura ARD, nu cred că Dâmboviţa creşte la turism prea mai mult faţă de Prahova. Reamintim că la turism judeţul Prahova înregistrează, anul trecut, 318.800 de turişti, în timp ce Dâmboviţa înregistrează 56.000. Având în vedere că a fost capitală şi că are o grămadă de obiective din Evul Mediu, să nu se mai preocupe de Babe, ci să se preocupe de dezvoltarea turismului cultural-istoric”, a declarat Mircea Cosma, citat de Telegrama. Miza litigiului este una extrem de importantă, respectiv cele aproximativ 1.000 de hectare de pe platoul Bucegilor.

ziarul-prahovean.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu