La naşterea sa, ochii mamei s-au închis pentru totdeauna. Fără ca măcar să-i vadă chipul sau să îi atingă cu buzele supte de viaţă obrazul vineţiu al copilului. A murit, după ce s-a chinuit să aducă pe lume, pe cale naturală, un băieţel de 4.300 kg, în timp ce asistentele sunau de zor medicul aflat la petrecere de Sfânta Maria. Gabriel Marian s-a născut pe 8 august. Acum 6 ani, într-o zi sfântă, binecuvântată de Dumnezeu. La naştere a primit nota 0. Nu respira, nu se mişca. După clipe lungi de resuscitare, inima baiatului a început să bată. Lipsa oxigenului a făcut însă, ca viaţa băiatului să nu mai fie niciodată normală. Iar diagnosticul medicilor să fie extrem de dur: paralizie cerebrală. Tatăl, speriat, şocat de moartea soţiei şi-a luat lumea în cap, uitând că are doi copii de crescut. A plecat în străinătate, lăsând în urmă un nou născut şi o fetiţă de 5 ani, Mihaela Andreea, care îl aştepta acasă.Să ducă crucea a rămas bunica copiilor. Pe ea a văzut Gabriel atunci când a deschis ochii, ei îi recunoaşte vocea, ei îi zâmbeşte, când femeia îl ia în braţe şi-l alintă. Gabriel nu vorbeşte. Mănâncă doar pasat. Nu merge. Nu stă în fund. Are cinci ani, dar este asemenea unui copil de 6 luni. Cele câteva sunete pe care le scoate îi dau de ştire bunicii dacă băiatul îşi doreşte ceva. Femeia a înţeles de ceva vreme că va mai dura până o să-i audă glasul copilui. Nu ştie dacă înţelege tot ce-i spune, dar, cu toate astea, continuă mereu să-i vorbească, să-i povestească sau să-i explice ce se întâmplă cu lumea în care trăieşte. La fel face şi cu sora lui de 11 ani, elevă în clasa a IV. Ea îi ştie buncii toate necazurile, toate supărările şi-i vede zilnic efortul pe care îl face ca să îi poată creşte. ”A trebuit să renunţ la serviciu, lucram la recepţie marfă la un supermarket. Pe Gabriel îl port mereu în braţe. Şi la cumpărături, şi prin casa, oriunde. Nu aveţi idee prin câte am trecut. Câteodată simt că o să cadă pereţii pe mine, că mă strâng, că mă sufocă, atunci când văd că nu mă pot descurca cu banii, că nu le pot cumpăra mâncare şi tot ce au nevoie copiii”, povesteşte cu suspine Mariana Nedelcu, bunica copiilor, devenită pentru cei doi mamă.
Cei trei trăiesc din alocaţia băiatului. 6 milioane de lei. Din decembrie însă, banii aceştia au încetat să mai apară. ”Curatela am luat-o de la primărie. La un moment dat mi s-a spus că trebuie să o iau prin judecătorie. Anual trebuie să merg cu copilul la o comisie care să constate, iar şi iar, diagnosticul şi gradul de handicap. Nu am reuşit să obţin curatela de la judecătorie în timp util, astfel că băiatul meu a rămas fără alocaţie din decembrie. Mi s-a spus că abia în aprilie o să iau banii. Pe luna aceea, că retroactiv nu se mai dau”, încearcă să explice femeia necazurile prin care trece. A mers în audienţe şi a căutat să îsi facă dreptate aşa cum a ştiut mai bine, cu respect, cu capul plecat, cu iubire faţă de copiii ei. Nu a fost de-ajuns. Aşa cum nici boala copilului pe care îl creşte nu a fost singurul necaz pe care trebuie să îl îndure. În Craiova, oraşul în care locuiesc, stau cu chirie. 6 milioane de lei vechi se duc lunar către proprietară. Fără să mai adăugăm lumina, gazul, întreţinerea, medicamentele băiatului, mâncarea, rechizitele pentru şcoală ale fetei sau hainele copiilor. Cu toate astea nu s-a răzvrătit, nu s-a certat cu Dumnezeiu şi nu e seară în care să nu îi mulţumească pentru copiii ce i-au fost daţi, pentru că îi ţine uniţi. Şi Dumnezeu vede şi ascultă ruga ei. Oameni buni, credincioşi şi cu inima largă nu au lăsat-o să dispere. Unii au ajutat-o cu plata întreţinerii, alţii cu încălţăminte pentru Mihaela, preotul bisericii “Sfântul Nicolae” cu bani, enoriaşii cu alimente. Aşa a putut femeia să meargă cu băiatul de vreo trei ori la Gura Ocniţei, în Dâmboviţa, la recuperare. Ar mai fi vrut să ajungă, măcar de două ori pe an, dar lipsa banilor a pus paravan dorinţelor sale. De vreun an şi ceva merge la kinetoterapie în Craiova, iar în fiecare vineri la un cabinet particular pentru şedinţe de stimulare a centrilor nervoşi. Nu plăteşte nimic. Personalul medical, înduioşat de situaţia grea a celor trei s-a alăturat luptei femeii.
Gabriel nu s-a jucat niciodată cu vreun copil. Nici măcar cu sora sa. Nu poate. Andreea vroia în trecut să se facă poliţist, ”ca să facă dreptate”. Acum, i-a spus bunicii că şi-ar dori să devină medic, ”să-l facă bine pe fratele ei”. A înţeles, la o vârstă la care alţii nu ştiu ce înseamnă suferinţa sau durerea că sănătatea este nepreţuită. Din când în când o întreabă pe bunica de ce mama nu coboară, măcar din când în când, de acolo de sus, din cer să le fie alături. Şi bunica îi spune mereu aceeaşi poveste, în timp ce lacrimi mari i se rostogolesc pe obraji: ”Dumnezeu o iubeşte mult pe mama şi o vrea lângă EL”. ”Dar nu o putem pune pe mama să îl roage pe Doamne-Doamne să îl facă bine pe Gabriel?”. Şi bunica tace. Doar suspină, în timp ce în gând îşi spune iar şi iar: ”sigur Dumnezeu va avea grijă de noi, El ne dă totul cu un rost, noi doar trebuie să avem încredere”.
Să ne deschidem sufletul!
Pentru cei care vor să îl ajute pa Gabriel, pe numele bunicii lui, Nedelcu Mariana, la BRD Craiova, s-a deschis un cont în lei: RO12 BRDE170SV88285531700. Pentru mai multe detalii, Mariana Nedelcu poate fi contactată la numărul de telefon: 0768.99.84.35
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu