Tatăl fetei împuşcate în cap şi decedată la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti susţine că poliţistul care a ucis-o o ameninţase cu moartea în trecut, însă el a crezut că este "o glumă" şi că neînţelegerile dintre tineri au fost cauzate de mama băiatului care nu era de acord cu relaţia lor.
"A ameninţat-o de mai multe ori că o omoară. Am crezut că este o glumă. Totul a început de la faptul că noi suntem ţigani şi de la mama şi sora lui, care îl tot presau. Mama lui a zis: «Ce să caute o ţigancă la mine în curte?» De la asta a plecat toată discuţia. Până să vină mama lui din Italia, băiatul şi fata mea s-au înţeles foarte bine. Nu vreau acum să bat în Poliţia Română, dar băiatul avea un caracter când se îmbrăca în hainele de poliţist, iar când era în haine civile era un om de toată isprava. Deci faptul că în momentul în care era civil discuta foarte frumos, foarte maleabil, iar în momentul în care se schimba şi venea în uniformă dintr-o dată se transforma, avea două feţe. Chiar şi fata îmi spunea «ăsta are două înfăţişări, două caractere». Chestia asta mi s-a părut ciudată", a declarat Costel Pârşă, tatăl tinerei ucise.
Bărbatul a mai povestit că le-a propus tinerilor să vină să locuiască împreună cu el, însă poliţistul nu a vrut, întrucât era "presat" tot timpul de mama lui care nu era de acord cu relaţia lor.
"Fata mea nu vroia să mai stea cu el din cauza discuţiilor pe care le-a avut cu mama lui şi el era presat tot timpul. Un om de 30 de ani să asculţi de mama ta într-o relaţie de iubire... Eu nu m-am băgat niciodată. Le-am propus chiar să locuiască la mine. Eu nu mai am pe nimeni, mai am o fată care este la casa ei, la rostul ei şi de aceea am zis să stea la mine ei doi, mă bucuram să stea cu mine şi să facă copii, să trăiască fericiţi. Şi nu a vrut. Eu am pierdut un băiat. Am primit sute de mesaje din toată lumea, suntem ţigani într-adevăr, dar suntem şi noi oameni, avem cracter, avem educaţie, avem şi noi dreptul să trăim", a mai spus Costel Pârşă.
De asemenea, bărbatul a spus că a fost o decizie grea să accepte să doneze organele fiicei sale şi că această decizie a fost luată în familie.
"Din discuţiile pe care le-am avut la Spitalul Floreasca mi-am dat seama că fata mea era un copil sănătos la 23 de ani, era un «trunchi de femeie» aşa s-a exprimat doamna doctor. Referitor la persoana ajutată prin donarea de organe, nu vreau să ne cunoaştem. (...) A fost o decizie grea să fim de acord cu donarea de organe, dar să ştiţi că la noi deciziile se iau în familie. A trebuit să decid cu toată familia, cu soţia, cu fata, cu ginerele, cu nepotul meu de 10 ani pentru că şi el are un cuvânt de spus. Eu am stat cu băiatul meu trei ani Germania (la tratament - n.r.) şi ştiu că în viaţă nu trebuie să fii egoist, iar dacă ai ceva să împarţi cu celălalt. Nimic nu mă linişteşte, dar faptul că ştiu că unii oameni trăiesc datorită fetei mele mă îndeamnă să merg mai departe, am impresia, am speranţa că într-o bună zi mă voi găsi cu copii mei, când o vrea Dumnezeu, atunci o să discutăm toţi la masă, să ne povestim", a declarat Costel Pârşă.
Tânăra de 23 de ani din judeţul Dâmboviţa împuşcată în cap de iubitul ei, poliţist, a murit, luni noapte, la Spitalul Floreasca din Capitală, iar cu acordul familiei i-au fost prelevate ficatul şi rinichii, care vor ajunge la trei pacienţi, intervenţiile fiind realizate la Institutul Fundeni.
Transplatul de ficat va fi realizat în Clinica de Chirurgie şi Transplant Hepatic condusă de profesorul Irinel Popescu. Rinichii prelevaţi, care vor ajunge la doi pacienţi, vor fi transplantaţi în Clinica de Chirurgie Urologică şi Transplant Renal condusă de profesorul Ioanel Sinescu.
Alexandra Elena Pârşa a fost adusă duminică la Spitalul Floreasca, în comă profundă, prognosticul fiind de la început rezervat.
Poliţistul Marius Cârstea, ajutor al şefului postului de Poliţie din comuna I.L. Caragiale, în vârstă de 30 de ani, a fost găsit mort în maşina sa, duminică dimineaţă, iar prietena lui, Elena Pârşă, de 23 de ani, a fost găsită în stare gravă, fiind împuşcată în cap.
Primele date arătau că agent principal Marius Cârstea, care lucra la Poliţia Dâmboviţa din anul 2004, şi-a împuşcat iubita în cap cu arma din dotare, apoi s-a sinucis, cei doi fiind descoperiţi de către o patrulă de Poliţie duminică dimineaţă, în jurul orei 6.30, în maşina poliţistului, care era parcată în spatele dispensarului din comună.
Elena Pârşă era sora fostului fotbalist de la Petrolul Ploieşti Marian Pârşă, mort în februarie 2010, la vârsta de 23 de ani, după ce cu patru ani înainte fusese diagnosticat cu cancer.
Costel Pârşă, tatăl tinerei, care este preşedintele Partidei Romilor din comuna dâmboviţeană Vlădeni, spunea că fata a lucrat ca funcţionar public la Primăria Vlădeni şi că în prezent nu mai avea un loc de muncă.
Şeful Poliţiei Dâmboviţa, Marian Gălbenuş, spunea că Marius Cârstea fusese testat psihologic în 28 noiembrie 2012, controlul arătând rezultate corespunzătoare.
"Era un poliţist exemplar, iar postul de poliţie din Ion Luca Caragiale era un post cu rezultate bune. Era un poliţist exemplar şi nu era cunoscut cu probleme. Îşi făcea datoria, avea o familie normală. Era divorţat, nu avea copii", mai afirma şeful Poliţiei Dâmboviţa.
Potrivit acestuia, în 2004 poliţistul a absolvit Şcoala de Poliţie "Vasile Lascăr" din Câmpina, apoi a urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Economice la Universitatea "Valahia" din Târgovişte, iar acum era student în anul al doilea la Facultatea de Drept de la aceeaşi universitate.
Localnicii spuneau că mama poliţistului, care lucrează în Italia, nu ar fi fost de acord cu relaţia fiului ei pe motiv că fata este de etnie romă şi că femeia îl suna periodic pentru a-i aminti să pună capăt relaţiei, acesta putând fi unul dintre motivele neînţelegerii între cei doi tineri.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
miercuri, 27 martie 2013
Tatăl fetei ucise de poliţist spune că tânărul o ameninţase cu moartea în trecut

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu